De ce se depreciaza leul, sau de ce racim cand ne bate curentul?

“Panică pe piaţa valutară! Euro a trecut de 19 lei, iar dolarul costă mai mult de 14 lei“ – este unul din multele exemple de titluri apocaliptice cu care ne-am obisnuit in ultima vreme. Voi incerca sa explic ce sta in spatele acestei deprecieri si de ce este un rau necesar. Din start vreau sa spun ca nu am studii sau expertiza macroeconomica avansata, deci nu pretind la adevar absolut. Ii invit pe cei care le au sa se expuna si ei in comentarii. Aplic doar logica si aritmetica elementara pentru a explica un fenomen destul de complex pe intelesul tuturor. Deasemenea, vreau sa spun din start ca nu cred in explicatiile despre lovituri speculative pe piata valutara. Posibil isi au si acestea rolul lor (minor), dar distrag atentia de la disbalante mult mai importante, care nu pot fi ignorate. Pe scurt, deprecierea leului, la cel mai inalt nivel de abstractie, are o singura  cauza primara: consumam mai mult decat producem. Dar sa le luam pe rand.

Ce determina rata de schimb a unei valute ?

In final, ca orice pret intr-o piata libera, pretul unei valute e rezultatul cererii si ofertei pe piata monetara. Aceasta, la randul sau poate fi influentata de urmatorii factori:

	Mecanism de actiune	Importanta in cazul Moldovei	Efectul asupra ratei de schimb MDL
Rata dobanzii	O rata inalta a dobanzii aduce la cresterea influxului de capital strain, crescand cererea de valuta nationala si ca rezultat aprecierea ei	■□□□□	=
Rata inflatiei	O rata a inflatiei mai mare are efectul contrar ratei dobanzii. Efectul se poate urmari cel mai usor in relatiile comerciale, din moment ce cresterea preturilor (i.e. inflatia) face importurile din tarile cu o crestere mai mica a inflatiei mai atractive.	■■□□□	=
Contul Curent	Mecanismul este similar inflatiei – dictat in mare parte de balanta comerciala, doar ca soldul Contului Curent este balanta totala a fluxurilor valutare intr-o tara. Un sold negativ are per total un efect deasemenea negativ asupra ratei de schimb.	■■■■■	:-(

In cazul Moldovei rata de schimb este determinata in cea mai mare masura de soldul Contului Curent. In termeni de cerere vs. oferta, cererea este in primul rand dictata de consumul de bunuri importate. Oferta in mare masura rezulta din veniturile exportatorilor, granturi si remitente.

De ce rata de schimb a leului nu era una sustenabila?

Raspunsul poate fi gasit usor analizand Balanta de Plati a Moldovei, publicata cu regularitate pe site-ul BNM. Pentru a o putea interpreta, trebuie sa intelegem cateva notiuni de baza (economistii iubesc sa se ascunda dupa termeni complicati – posibil pentru ca asta le confera mai multa importanta, dar sa nu ne lasam intimidati:):

Balanta de Plati inregistreaza toate tranzactiile unei tari cu restul lumii. Ca orisicare balanta, trebuie sa se … balanteze, adica partile componente sa faca in suma zero. Formula este urmatoarea:

Contul Curent + Contul Capital si Financiar + Erori si Omisii = 0

In limbaj uman, foarte simplificat si adaptat la realitatile Moldovei, aceste componente sunt determinate in mare masura de urmatoarele:  

1. Contul Curent – importuri minus exporturi plus remitente si granturi
2. Contul Capital si Financiar – investitii directe, credite externe contractate de guvern, credite externe contracte de banci si companii minus cresterea rezervelor BNM (cresterea rezervelor inseamna extragere de valuta din circulatie, deaceea efectul este unul cu minus asupra contului Financiar)
3. Erori si Omisii – toate fluxurile care nu sunt inregistrate, in cazul Moldovei preponderent remitente neoficiale (dar si evadarea neoficiala a capitalului, in minus, de exemplu cand un functionar isi cumpara vila peste hotare, cash)

Pentru ca suma acestora trebuie sa fie intotdeauna zero, o valoare negativa in cazul Contului Curent (importam mai mult decat exportam si primim in remitente) trebuie inevitabil compensata din Contul Financiar (investitii straine, credite externe, arderea rezervelor etc).

Daca privim Balanta de Plati a Moldovei nu putem sa nu remarcam din start un deficit foarte mare al Contului Curent. In 2011 valoarea deficitului a ajuns la 11% din PIB, probabil printre cele mai mari ponderi din lume.  Desi in 2013 rata deficitului va cobora pana la ~6%, ea ramane una foarte inalta. Respectiv, diferenta de ~$500m urmeaza a fi compensata din Contul Financiar. Si pentru ca investitiile straine directe raman mici, deficitul se compenseaza in mare masura prin credite, atat publice cat si private. In 2012 acestea au crescut cu $442m (randul #72 in tabelul de mai jos; tabelul integral, pentru o analiza mai detaliata, poate fi accesat aici).

Pe termen lung, un deficit al Contului Curent atat de mare nu se poate mentine fara a avea repercusiuni asupra ratei de schimb. Multipli factori externi – de la temperarea expansiunii monetare in SUA pana la crize regionale ca cea din Ucraina – afecteaza capacitatea statului de a suplini Contul Financiar pe masura pentru a compensa deficitul Contului Curent.

De ce devalorizarea leului este un rau necesar? (si raul cel mai mic)

Nu in ultimul rand din cauza ignorantei presei, rata de schimb este ridicata in Moldova la nivel de vaca sfanta¸indicatorul absolut al situatiei din economie. Nu e un lucru surprinzator. Notiuni abstracte ca soldul Balantei Comerciale sau cresterea PIB-ului raman oarecum criptice pentru multi dintre noi, pe cand rata de schimb e foarte accesibila. Foarte vizibila si pe intelesul tuturor: leul creste – e bine, leul scade – e rau. Explicatiile acestui fapt sunt in sine demne de o postare aparte (mitul valutei puternice este caracteristic statelor care au cunoscut drama hiperinflatiei – e.g. tarile ex-Sovietice, sau Germania interbelica, dar este departe de a fi unul universal – e.g. japonezii si chinezii, din contra, isi doresc o rata de schimb cat mai mica pentru a mentine motorul exporturilor, fiind traditional criticati pentru asta de americani).

Problema este ca aceiasi oameni care deplang deprecierea leului sunt indignati de faptul ca rafturile magazinelor din Moldova sunt pline de produse straine. De la votca ucraineana, la lapte belorus si rosii turcesti. Or, aceste lucruri sunt interlegate. Deprecierea unei valute, face exporturile din aceasta tara mai competitive in raport cu tarile importatoare in care valuta nationala s-a apreciat. Criza economica din 2009 a cauzat o depreciere masiva a valutelor regionale. Intr-un mod bizar, Moldova a fost o oaza de stabilitate monetara in timp ce leul romanesc, hrivna ucraineana, rubla ruseasca, nemaivorbind de rubla belarusa, s-au depreciat masiv.

Mai mult decat atat, in toiul crizei din 2009, leul moldovenesc se apreciase in raport cu dolarul (~+15% fata de rata din ianuarie 2006), in timp ce valutele tarilor din regiune erau in cadere libera. Contextul istoric conteaza aici, pentru ca in pofida deprecierii recente a leului fata de valutele de referinta, acesta este in continuare mai puternic (!) fata de dolar decat era acum 11 ani, in 2003.

Relatiile comerciale cu Ucraina sunt un exemplu bun al repercusiunilor unui leu 'puternic'. Magazinele si pietele din Moldova sunt literalmente inundate de produse de import din aceasta tara. De fapt, raportul importuri / exporturi din si spre Ucraina a fost de de 4.7x in 2013. In 2008, acest raport a ajuns la 5.9x! Adica, pentru fiecare dolar de export, importam alti aproape 6 dolari! Inclusiv in segmente ale economiei unde avem companii locale relativ eficiente, care opereaza la scara mare – spirtoase, sucuri, uleiuri – importurile Ucrainene sunt extrem de mari. Intr-o mare parte, disbalanta este explicata inclusiv de devalorizarea masiva a hrivnei fata de leu. In timp ce in 2006 un leu cumpara 0.36 hrivne, pana in 2009, ‘puterea de cumparare’ a leului practic s-a dublat, la 0.7 hrivne. Nu e de mirare, ca deficitul balantei comerciale a crescut si el drastic, aproape direct proportional, reducandu-se iarasi dupa asta in pas cu slabirea relativa a leului.

Spun ca devalorizarea este un rau necesar pentru ca alternativele sunt atat mai dureroase cat si mai riscante. Efectiv, scenariile alternative s-ar reduce la urmatoarele doua:

• Mentinerea deficitului de Cont Curent. Un exemplu ar fi Ucraina (‘10-’13). Este un model ne-sustenabil pentru ca deficitul ar urma sa fie finantat practic exclusiv din noi imprumuturi si arderea rezervelor valutare ale Bancii Nationale. BNM ar fi fortata sa ridice gradual rata dobanzii, incercand sa atraga mai mult capital, care ar scumpi rata de creditare interna, rasfrangandu-se negativ asupra cresterii economice. Investiile straine directe si-ar gasi mai greu drum in Moldova in acest scenariu din cauza lipsei de competitivitate de costuri (din cauza valutei supraapreciate). La un moment dat, rezervele BNM s-ar evapora iar ponderea datoriilor ar devine prea mare. Intr-un final, disbalanta din sistem rezulta inevitabil intr-o criza monetara si reajustarea ratei de schimb.

• Devalorizarea interna. Un exemplu ar fi Letonia (’09-’10) sau, mai putin, Grecia (’09-’13). In aceste state, din cauza nedorintei sau imposibilitatii de a devaloriza valuta nationala, adica devalorizare externa (latul leton era fixat fata de euro, iar Grecia fiind dejà in zona euro), guvernele au fost nevoite sa recurga la ajustari de-a dreptul radicale. S-au implementat reduceri drastice de salarii si disponibilizari, care au redus semnificativ consumul, si respectiv importurile, urmand in acelasi timp sa scada costul relativ al fortei de munca indestul pentru a restabili competitivitatea externa. Costurile sociale ale acestei strategii sunt enorme, iar moldovenii nu au nici pe departe stoicismul balticilor, care au inghitit molcom reduceri salariale de 30%.

Primul scenariu e unul de amanare a problemei pentru maine, iar cel de-al doilea are costuri sociale mult prea dureroase. Deaceea, ajustarea ratei de schimb a leului la noile realitati este inevitabila. Sigur, devalorizarea are si ea costuri sociale considerabile, din moment ce per total, puterea de cumparare a populatiei scade. Partial, aceasta va fi atenuata de faptul ca o buna parte din moldoveni, in special in zona rurala, traieste din remitente, mentinand deci puterea de cumparare la acelasi nivel. Foarte multi insa – pensionari, bugetari, mici comercianti – vor avea de suferit pe termen scurt. Speranta este ca gradual, modelul economic va evolua spre unul sustenabil, bazat pe exporturi, creand noi locuri de munca si crescand veniturile si nivelul de viata. 

Devalorizarea nu este un panaceu insa. Efectele sale benefice se vor evapora foarte repede in lipsa unor schimbari structurale (deregularizare, compaterea coruptiei, invatamant), care ar crea o baza solida pentru atragerea investitiilor in industriile de export.

Pe moment, sunt sigur ca Draexelmaier, Lear, Leoni, vinificatorii si exportatorii de fructe-legume se bucura timid de slabirea leului. In acelasi timp, din pacate, beneficiile pentru majoritatea moldovenilor se vor face resimtite doar in termen mediu si lung. Astazi insa, devaluarea ramane un rau necesar, si va continua sa fie asa, atat timp cat consumam mai mult decat producem. Pana la urma, chiar daca nu stim de Contul Curent, axioma o putem retine usor: racim cand ne bate curentul.